L'Âme Bohème: Corneliu Baba,

unul din marii maeștri ai școlii românești de pictură.

n. 18 noiembrie 1906,Craiova, România– d. 28 decembrie 1997, București, România

S-a nascut la 18 noiembrie 1906,la Craiova,era al treilea fiu al lui Gheorghe Baba,un cunoscut pictor de biserici și al Mathildei Baba.Copilaria si adolescenta si le-a petrecut la Craiova si Caransebes.Atractia si pasiunea sa pentru pictura au fost demonstrate inca de mic,primele lectii de pictura luandu-le chiar cu tatal sau care studiase la Academia de Arta din Viena.La varsta de sase-sapte ani avea un sevalet al lui in atelierul tatalui.

„Cele mai vechi și estompate aduceri aminte ale copilăriei sunt legate de atelierul de pictură al tatălui meu din orașul Craiova, strada Severinului nr. 5 bis, unde, încă înainte de a învăța să scriu și să citesc alfabetul și gramatica elementară, am deprins desenul și pictura”, mărturisea mai târziu pictorul.

La 12 ani, a descoperit o altă pasiune, cea pentru muzică.

În 1920, l-a văzut pentru prima dată într-un concert la Craiova pe maestrul George Enescu. Impresia puternică pe care compozitorul a avut-o asupra tânărului Corneliu Baba l-a determinat pe acesta să ia lecții de vioară.Totusi a avut sansa ca intr-o seara memorabila sa fie prezent la un recital extraordinar sustinut de George Enescu in sala Teatrului National din Craiova, cind marele pictor considera ca s-a petrecut un miracol: „Aflasem «legende» despre geniul lui dar nu credeam ca voi trai emotia din seara respectiva atit de puternic incit amintirea sa ramina la fel de vie si azi dupa aproape 70 de ani. Prezenta lui de o impecabila distinctie cu vioara ce-mi parea de aur, linistea ce se facuse in sala mi-au oprit respiratia. Cind arcusul lui a atacat primele fraze solemne din Sonata in Re major de Haendel, iar atmosfera s-a umplut de glasul imaterial, vibrant si expresiv al corzilor m-a podidit un plins ce nu se mai oprea. O transa si o stare de exaltare ma cuprinsese, inima imi batea puternic.

Un domn de linga mine mi-a luat mina mea mica intr-a lui si, fara sa ma intrebe ceva, ma mingiia. Dupa concertul care s-a terminat la bis cu sublima arie pe coarda Sol de J. S. Bach in prelucrarea Wilhelmy am umblat nauc pe strazi pina tirziu, spre spaima familiei, cu hotarirea ferma de adolescent ca «trebuie» sa invat vioara. Obsesia acestei siluete dragi avea sa ma insoteasca toata viata si sa domine studiile de mai tirziu inchinate portretului pe care am dorit sa-l realizez pentru el si pentru mine“.

In anul 1926 merge la Bucuresti pentru a se inscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filosofie. Dupa scurta vreme abandoneaza studiile de la Arte ,simtindu-se descurajat si sperand ca intr-o buna zi va merge sa studieze in strainatate.

In 1930 a terminat si absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie.

Urmeaza o perioada de” cautari “si dezamagiri de abordare artistica,lucru care il face sa se gandeasca din ce in cemai mult la studiul in strainatate.

In 1934,la Baile Herculane a avut prima sa expozitie de pictura impreuna cu tatal sau.

Jucatorul de sah.

Talentul tanarului artist nu trece neobservat ,fiind remarcat de un avocat din Iasi ,Omar Popovici.Acesta il ajuta sa se mute si se inscrie la Academia de Arte Frumoase, la clasa profesorului Nicolae Tonitza(1934-1938).pe care l-a numit primul lui „maestru în adevăratul înțeles al cuvântului, primul ale cărui pareri şi sfaturi au trezit adevăratele rezonanţe din mine, pe care nimeni înainte nu le-a sesizat şi nu m-a ajutat să le dau viaţă.”

"Întâlnirea cu Tonitza, povestea Corneliu Baba, a însemnat pentru mine descoperirea omului şi a artistului care urma să mă ajute să-mi găsesc drumul în pictură, la vârsta căutărilor fără sfârşit şi a chinuitoarelor incertitudini", precizează in volumul "Corneliu Baba", Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1958.

A fost numit asistent al departamentului de pictură în 1939 și apoi profesor de pictură în 1946.

Din motive politice ,la scurt timp dupa debutul sau la Salonul de Artă din București cu o pictură numită Jucătorul de șah,a fost arestat si inchis pentru scurt timp la inchisoarea Galata din Iași.A fost suspendat din postul de la Iasi si s-a mutat in Bucuresti,unde a continuat experienta didactica la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" (1968-1977).Participa frecvent cu lucrari la expozitiile din tara.

Din anul 1952 creatia lui Corneliu Baba a fost intr-un curs asccendent.In 1953 a fost cel carea realizat desenele pentru ilustrarea romanului Mitrea Cocor de Mihail Sadoveanu.

In 1954 a realizat o serie de ilustratii pentru romanul "Bietul Ioanide" de G. Călinescu.

In 1962 a primit titlul de Artistul poporului. In anul ce a urmat a fost numit membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 va fi membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.In 1964 a avut o expozitie personala la Bruxelles.

1966 - expoziţia "Arta non-abstractă" de la Tokyo, Berlin

1970 - New York

1978 - Bucureşti, Moscova, Viena

1979 - Leningrad, Lvov, Chişinău

1981 - Budapesta, Dresda

1982 - Sofia

Intreaga sa munca se caracterizeaza prin diversitatea ,originalitate ,rezultatul final fiind intotdeauna magistral.Principale genuri plastice abordate sunt: auto/portretul, arlechinul-regele nebun, portretul cu caracter social, peisajul şi natura moartă.

„Când mă urc pe lădița mare și încep să lucrez la personajele compozițiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depășesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze pe valori mari plastice și umane”. (Corneliu Baba, Confesiuni și Jurnale (1965 – 1977).

Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor.

„Pictez de preferinţă oameni. Realist prin tradiţie, prin temperament şi gândire mă consider posesorul unui registru nelimitat de înţelegere a valorilor plastice indiferent de manieră şi tendinţă. Ceea ce mă interesează este calitatea picturii ce fac şi sentimentele pe care vreau să le transmit”, scria Corneliu Baba. În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză.

În 1988, pictorul s-a rănit grav într-o căzătură în atelierul lui și a fost imobilizat mai multe luni.

Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie de tablouri cu Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte.

Cu puțin timp înainte de moartea sa, survenită la 28 decembrie 1997, pictorul și-a publicat memoriile, Notele unui artist din Europa de est. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.
S-a stins din viață la vârsta de 91 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Dintre artiştii români l-au inspirat Grigorescu şi Tonitza, iar dintre cei europeni El Greco, Goya şi Rembrandt.