Portul popular romanesc

N.Grigorescu

Costumul popular traditional este un tezaur si un adevarat reper al identitatii noastre ca neam.Este o punte de legatura spirituala intre noi si stramosii care au purtat aceste straie cu mandrie .

„Ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradiţional, în care românul a ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale..."-Prof. Ioan Sorin Apan

“Cea mai mare varietate de motive populare sunt intalnite in ia romaneasca.Ia spune povestea ta”-Semne brodate.Ioana Corduneanu.

Caracteristica comuna a costumului popular din toate regiunile tarii este folosirea ca fond a culorii albe, a tesaturilor de in, canepa si lana.

Piesele costumului folosite la muncile de zi cu zi sunt simple,cu mai putina ornamentatie.Cel mai impodobit este cel care se imbraca in zi de sarbatoare sau la nunta.

Portul femeiesc: 

-cămașă sau ie, poale și piesa care acoperă partea de la brâu în jos care se deosebește de la o regiune la alta(„catrință”, „vâlnic”, „fotă”, „opreg”).

Alte piese ale costumului femeiesc sunt brâiele și betelele, care prezintă și ele deosebite realizări artistice,maramă de borangic sau basma bogat decorată, înfrumuseţat cu podoabe caracteristice vârstei, sobru atunci când era purtat la lucru dar preţioas şi elegant când era îmbrăcat la sărbători sau cu prilejul ceremoniilor importante din viaţa oamenilor, prezintă caracteristici speciale fiecărei zone geografice.

-Camasa sau ia este piesa de baza a costumului popular,isi are originea in portul tracilor,getilor si dacilor.Aceasta ,in vechime era lunga,cu"poale".Ulterior poalele s-au detasat iar camasa a capatat diverse denumiri: ie, ciupag, spăcel.

Era impodobita cu broderii la piept,maneci si gat.Cel mai des intalnit simbol era crucea,se stie ca vestimentatia avea si un rol protector .Iile erau confectionate de femeile din sat in timpul sezatorilor,unde cantau si confectionau straiele.Acest obicei se mai intalneste si astazi in unele zone din tara.Un detaliu foarte important atunci cand avem o ie autentica este acela ca ea nu era terminata in totalitate.Femeile de la sat considerau ca perfectiunea ii apartine doar lui Dumnezeu si nu omului.

 În zona Ardealului, Moldova, Muscel și Vlașca se folosește pânza cu firul mai gros, deoarece costumul popular are motive mai bogate,  iar la costumele din Oltenia, Muntenia și Dobrogea se folosește o pânză mai rară, cu firul bine răsucit.Pana sa apara colorantii industriali taranii foloseau vopsitul vegetal cu frunze  de arin, de nuc, măr pădureț, flori de nalbă...etc.

Croiala iilor este diferita in functie de zona: 

                                                                                

-cămașa cu altiță (Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Bran și Covasna)

- cămașa cu tăblie (în regiunile Hunedoarei, Pădurenilor și Aradului)

-ia cu umăr (Transilvania, Sibiu, Făgăraș)

- ia cu ciocănele sau ia de Săliște, cămașa cu lăncez (Valea Bistriței, Neamț, Bucovina, sudul și estul Transilvaniei)

- cămașa cu chipet sau ciupag, cămașa încărcată, cămașa cu platcă (Maramureș și Bihor).

ALTITA

Prima cusatura care a aparut pe ie – pentru ca nu se putea fara, a fost "UMARUL",cusatura care unea maneca de trup. Ulterior, aceasta banda a fost repetata mai jos, de cateva ori si a devenit "ALTITA". 

"INCRETUL" a aparut tot din considerente practice: manecile au fost croite mai largi, ca sa fie mai comode si atunci a fost nevoie de aceasta banda pentru a le aduce la aceeasi dimensiune cu despicatura din trupul camasii. Realizat printr-o tehnica de cusut speciala, incretul era cusut cu linii paralele pe fata si verticale pe spate. Se trageau firele si banda se ingusta. Atunci nu exista elastic, dar incretul are un rol asemanator.Pe banda incretului s-au folosit motive specifice, feminine, legate de fertilitate: in special romburi si variatiuni de romburi, taiate si intersectate.

"RAURILE" de pe maneci au rol estetic. Sunt 2 tipuri de rauri: drepte (simple sau increngate) si oblice, numite: costisate, chiezuri, piezuri (piezise). 

Raurile de pe piept, mult mai bogate la iile de vara ,in special  in sudul tarii. In nord, fiind mai rece, femeile purtau bundita (cojoc fara maneci) care acoperea ia pe piept si spate. Se vedeau doar manecile. Nu avea rost sa incarci o ie pe care urma s-o ascunzi sub bundita.

-Ia maramureseana este diferita de celelalte prin croiul sau,este singura cu croiala patrata la gat, Mânecile se termină prin fodori, denumiți și „bezeri”.

-Ia din Ardeal este bogat ornamentata de-a lungul manecii ,de la mana pana la guler.Ornamentele atent lucrate le gasim si pe guler si piept,dar ornamentul principal se gaseste pe  mânecă.

-Ia din Oltenia-foile sunt drepte  si incretite in jurul gatului.Culorile folosite sunt deosebite la fel ca si lucratura.

-Ia de Bucovina-are  altiță, încreț și râuri,nu apare gulerul, acesta fiind înlocuit cu „brezărău”.  Acesta se realizează prin încrețirea cămășii cu un șnur sau ață răsucită .Cromatica este bogata .

-Ia din Moldova este sobra,la gat se strange printr-un cret simplu iar la mânecă, se termină prin manșeta răsfrântă, numită „brără”, cu aspect de volan.

-Ia din Transilvania-este folosit un material putin mai gros, gulerul încrețește cele patru foi, iar la mâneci, jos, se termină cu obișnuitul fodor de Transilvania.

Poala este o continuitate a cămăşii. Ea este albă, iar în partea de jos, de jur împrejur are un ornament asemănător celui de pe cămaşă.Poalele-se prind in brau incretite pe un bracinar.

Fota- catrință, peștiman, pestelcă (regionalism), zăvelcă (Transilvania și Maramureș), pânzătură (prin nordul Moldovei), pristoare, (Transilvania și Maramureș) sau zadie (cunoscută a fi  o piesă din portul popular femeiesc).

Este realizata  dintr-o singura bucata, este purtata in zonele subcarpatice incepand de la Olt si pana in nordul Moldovei, cuprinzand zonele etnografice Arges, Muscel, Dambovita, Prahova, Buzau, Vrancea, Bacau, Neamt si Suceava.

Valnicul, fota incretita, este specifica Olteniei.Este o ţesatură din lana , dreptunghiulară,încretită în talie şi purtată ca o fustă. 

Decorarea caracteristica a valnicului este ”vărgătura” – dungi verticale albastre, negre, albe, verzi pe un fundal roșu, dungi alcătuite din motive marunte, dispuse veritcal. Pe dungile mai late se pot regasi o mare diversitate de motive (inclusiv flori, frunze, semne solare).

Catrinta este compusa din doua piese fie egale, perechi ca in Maramures, Nasaud sau Muntii Apuseni, fie una mai ingusta in fata, si alta mai lata in spate ca in Gorj si Mehedinti, sau una scurta in fata si alta mai lunga in spate, ca in Padurenii din Hunedoara.

Catrința e o bucată dreptunghiulara de lână, decorată cu linii orizontale sau verticale (vrâste/vergi), prinsă în talie, întinsă, o bucată în față și una în spate, lăsând să se vadă poalele albe ale cămășii.

Opregul cu franjuri se poarta in Banat iar sortul, in vestul Transilvaniei.

Brâul în zona Moldovei este ţesut. Brâul este folosit la fixarea cămăşilor şi bârneţelor, pentru susţinerea catrinţelor. Brâul este o ţesătură lungă de circa 2 metri, cu o lăţime de 8 – 12 centimetri, care se înfăşoară de 2 – 3 ori pe după mijloc. Bârneţele sunt mai lungi (de 3 metri) şi mai înguste (de 3 – 5 centimetri) şi au un pronunţat rol decorativ.

Ilicul sau bundița înflorată este făcută din material textil (cu fir de lână) sau din două piei de miel, încheiată cu “bunghi” într-o parte sau pe umăr.

Prin bogatia ornamentatiei si a cromaticii bundiţele înflorate reprezintă cele mai preţioase piese de podoabă ale costumului popular.

Încălţămintea caracteristică costumului popular este opinca. Opincile se legau cu ”nojiţe” din păr negru de cal şi mai târziu din lână.Acestea se înfăşurau peste glezne pe o distanţă de până la 10cm.În opinci,femeile purtau ciorapi de lână albă lucraţi cu croşete şi numiţi “colţuni”. La partea superioară se terminau fie în colţuri,fie în semirotunduri,cu motive ornamentale. În iernile geroase,se purtau fie colţuni lungi de lână,fie “cioareci”lucraţi din material gros folosit la costumul bărbătesc.

                                         

Traista este cosiderata si ea parte din portul popular.

O completare importanta a portului popular femeiesc este gateala capului.

Portul popular - Costumul bărbătesc

 e mai simplu, compus dintr-o cămașă lungă în sudul și estul țării și mai scurtă în nord și vest, iar pantalonii în sud si est sunt lungi și strâmți iar în nordul și vestul țării sunt mai scurți și mai largi. Ei sunt confecționați din pânză sau postav țesut în casă. Peste cămașă bărbații își pun un brau tesut în casă sau un chimir de piele, în funcție de regiune și de ocupație. Iarna, peste hainele enumerate mai sus se poartă haine din postav, frumos ornamentate, sau cojoace din piele și pieptare.

Cămaşa tradițională bărbătească este de două tipuri: 
-cămeşoiul sau cămaşa cu fustă.
Cămeşoiul este lung până la genunchi şi folosit mai mult de bătrâni. El este despicat la gât, are guler şi este foarte puţin decorat în negru şi roşu.
Cămaşa cu fustă este mai scurtă, iar fusta este separată şi foarte creaţă. Ca şi la cămăşile femeieşti, decorul este dispus în registre, pe zone riguros stabilite şi compus din sisteme ornamentale, între care motivele abstracte sunt dominante, fiind brodate cu multă pricepere într-o cromatică sobră: negru, negru cu galben, maron cu verde, albastru cu galben şi cu mărgele închise la culoare.

                   

Iţarii reprezintă piesa de îmbrăcăminte specifică pentru bărbaţi, de o mare simplitate. Ei sunt lucraţi din postav şi au diferite lungimi. Sunt încreţiţi pe picior. În brâu sunt strânşi cu o sfoară.
Cingătorile specifice costumului popular bărbătesc, sunt brâiele, bârneţele şi curelele.
Brâiele sunt mai late (10 – 30 centimetri) şi mai lungi (peste 2 metri) decât cele femeieşti şi au diferite culori. Ele se poartă peste cămaşă şi se fixează cu bârneţe sau curele. Cingătorile de lungimea taliei se lucrează din piele de vită cu ornamente ştanţate, ţesute cu fâşii din piele, diferit colorate sau cu ţinte originale.

          

Sumanul este lung sau scurt. El se lucrează cu clini la poale, cu o pavă mare sub braţ şi guler îngust sau mai lat. 
Opincile, traista şi bondiţa sunt asemănătoare cu cele din portul femeiesc.

Căciula sau ”cuşma” se confecţionează din blană de miel,de culoare neagră,partea dinăuntru fiind tot din blană de miel,însă albă. Cuşma se poartă diferit de la un sat la altul:cu vârful într-o parte,cu vârful lăsat pe spate sau cu vârful înfundat.Căciula de sărbătoare se confecţionează din pielicele de astrahan,de culoare neagră sau brumărie,căptuşită în interior cu blană de ied sau de ţap sălbatic .Informatori în vârstă amintesc şi despre căciula împletită din lână,numită “comănac”.Vara se folosesc pălăriile de pluş negru,albastru sau maro ,cu boruri normale.

„Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, re…velări ale sacrului care îi dau o poveste şi ne dau în acelaşi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă”-Prof. Ioan Sorin Apan şi Graiul ortodox

surse:Internet,Google,site

Doagă Aurelia, Ii şi cămăşi româneşti, Editura Tehnică, Bucureşti,1969

Plansele atasate :Alexandrina Enachescu-Portul popular