L'Âme Bohème: Theodor Pallady

-n. 11 aprilie 1871, Iași,– d. 16 august 1956,București-

Theodor Pallady, fiul lui Iancu Pallady şi al Mariei Cantacuzino(sora mai mare a diplomatului Neculai B. Cantacuzino), s-a născut la 11 aprilie 1871, la Iaşi.

Peisaj din Bretania

Copilaria si-a petrecut-o si la Iasi si la Perieni(Tutova),unde parintii sai aveau o mosie.A crescut intr-o familie veche de boieri si a primit o educatie aparte.A urmat liceul ,,Sf. Gheorghe“ din Bucureşti,iar la dorinta parintilor s-a inscris la Şcoala de Poduri şi Şosele, pe care a părăsit-o, mutându-se la Politehnica din Dresda,unde a studiat ingineria intre anii 1887-1889.In timp ce era student la Politehnica,lua lectii de desen si de pictura de la Erwin Oehme. Acesta a vazut inzestrarea sa artistica si il sfatuieste sa renunte la inginerie si sa plece sa studieze la Paris. Atras de pictura ca un magnet,renunta la inginerie si pleaca la Paris ,unde trăia mătuşa sa, Maria Cantacuzino, sora bunicului, căsătorită cu pictorul muralist Puvis de Chavannes (1824-1898).
Lucreaza in atelierul pictorului Jean Arman și se înscrie la Académie des Beaux-Arts. În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau unde il va avea coleg pe Henri Matisse, cu care ramane prieten toata viata.

In 1904 se intoarce in tara.Expune la Ateneul Român și la Saloanele Oficiale.A mentinut legatura cu Parisul unde participa la expozitii si unde avea un atelierîn Place Dauphine (lângă Palatul de Justiţie şi cheiul Senei).Picta foarte mult si expunea la Londra,Bucuresti,Paris.

Casa de la Bucium

Cu cel mai mare drag se intorcea insa la Iasi,locul unde copilarise si unde o parte din sufletul lui ramasese.
In 1906 s-a casatorit cu Jeanne Ghika si veneau impreuna la casa cea veche,mostenita de la parinti si imortalizata in tabloul„Casa de la Bucium“ (1912).

Peisaj cu personaj (Bucium)

i „în liniştea viei de la Bucium, lângă Iaşi trăia numeroşi ani închinaţi familiei… Aceşti ani de la Bucium, cu dese vizite la Hoiseşti, atunci când mai trăiau bunicii, au fost şi ei fecunzi. Iaşul a fost scena copilăriei sale, iar bunicul meu, Basil, personalitatea care l-a influenţat cel mai mult. Rareori el pomenea de părinţii lui. Mai niciodată de tatăl său şi rar de mama lui, al cărei temperament pasional era prea apropiat de al lui. Bunicul meu Basil însă l-a obsedat stăruitor până la bătrâneţe. Căuta a se regăsi în el, în atitudinile sale stoice şi în vehemenţa unui caracter irascibil… Se ferea de a fi surprins în stare de duioşie. Ca şi bunicul meu, era asocial şi apolitic, trăind închis în el ca într-o cetate. Avea un simţ feudal al onoarei, iar concesiile din nici un domeniu nu erau în posibilităţile lui. Avea pudoarea bunătăţii sale, care îi era virtutea dominantă.“-isi amintea varul George M.Cantacuzino.

Case la Bucium

Pictura pentru el era o exprimare a sufletului:„Dragul meu Hâ, pictura nu este, cum spui tu, culoare, după cum un artist nu este acela care aşterne culoare, pe pânză. Cu alb şi cu negru poţi face pictură. Dar mai trebuie să ştii să le şi foloseşti şi să ai ceva de spus, nu pentru plăcerea de a picta, ci pentru aceea de a avea ceva de spus pe planul picturii, care este o lume...“ii scria lui Matisse la 30 septembrie 1941(din 1940 a locuit numai in tara si s-a stabilit la Bucuresti.)

Ofelia

Anii cumpliti ai razboiului l-au marcat profund.A pictat putin in acea perioada iar ceea ce ii mai bucura sufletul erau scrisorile primite de la prietenul sau H.Matisse:„Scrisoarea ta nu mi-a parvenit decât azi. Îţi mulţumesc, scumpe prieten. Nădăjduiesc că acum totul a reintrat în ordine şi că ţi-ai putut relua activitatea. A mea, aci, este, ca să zic, inexistentă. Mă cuprinde descurajarea, căci în zadar îmi spun: trăieşti în afara evenimentelor. Încă mai sunt prizonierul lor. Am ajuns la limită... Te îmbrăţişez şi te rog să-mi scrii.“
Era sensibil,un admirator al literaturii si al poeziei ,in special Baudelaire și Mallarmé.

Odalisca

In pictura sa a abordat atat compozitia si portretul ,dar si peisajul,nudul si natura statica.Compozitiile sale sunt mai mult interioare.Tablourile sale ,in special portretele si autoportretele sunt pline de exprimari ale unor stari emotionale.

Fata citind

Ionel Jianu:„linia evoluției picturii lui Pallady:de la cenușiul predominant în lucrările din Paris, a ajuns treptat la o lumină clară, curată, aproape cristalină. De la poezia puțin decadentă a umbrelor insinuante, aeriene, atmosferizante-care nu însemnau pete de negru, ci grații de mai puțină lumină-a trecut la o poezie de cristal, pură a raporturilor clare. Dar concepția artistică, viziunea asupra lumii și a vieții, au rămas aceleași, neschimbate, ca și mijloacele tehnice folosite”
In 1956 ,cand a implinit 85 de ani a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziţia retrospectivă „Theodor Pallady“.La 16 august in acelasi an a parasit lumea,lasand in urma sa o intreaga capodopera si amintirea unuia dintre cei mai valorosi si importanti pictori romani.

surse articol:Wikipedia,Google
Theodor Pallady: Jurnal, București, 1967