Arta.Scurta calatorie(II)

2.

• BAROCUL (1600–1750)

  Înlocuind manierismul, arta barocă a apărut la Roma, capitala artistică a Europei în secolul al XVII-lea și s-a răspândit în alte țări europene unde s-a contopit cu tradițiile și culturile locale. Picturile religioase au continuat să predomine, dar în acea perioadă  si-au facut apariția picturile non-religioase, cum ar fi portrete regale, peisaje,  picturi care înfățișează viața privată și de curte, precum și evenimente istorice.
Stilul baroc se maifesta prin folosirea exagerata a claritatii si miscarii si prin detalii bogate, utilizate pentru a reliefa la maximum momentele de drama, tensiune, grandoare.
 Fastul, stralucirea si bogatia au caracterizat pictura baroc, o pictura ce s-a manifestat la apogeul ei intre sfarsitul sec. XVI si inceputul sec. XVIII.
 Oameni surprinsi in miscare, culori puternice, contraste maxime intre intuneric si lumina - clarobscurul, fac subiectul compozitiilor picturilor in stil baroc.
Intr-un moment al evolutiei stilului baroc, putem vorbi chiar despre barocul olandez, barocul german sau cel polonez ori francez.
 Evolutia impetuoasa a barocului a continuat pana in secolul XX, reprezentarile sale gasindu-se si astazi in toate domeniile artei
Pictura, sculptura, mobilierul și arhitectura barocului, pe de o parte, muzica, dansul, literatura, filozofia, opera și teatrul baroc, pe de altă parte, nu au făcut decât să se inspire una de la alta și să se susțină armonios și interdependent.

Caravaggio, Gian Lorenzo Bernini, Rembrandt, Rubens,,Velasquez,Vermeer,sunt doar cativa din reprezentantii de seama ai acestei epoci.

• ROCOCO(1699–1780)

    Faza ultima a barocului, din a doua jumatate a secolului XVIII poarta in general denumirea de Stil rococo (de la franuzescul rocaille, scoica), adica rotund, incarcat, impopoonat, numit in deradere si stilul peruca (Das Aufgebauschte).Rococo își are originea în Paris, cuprinzând arta decorativă, pictură, arhitectură și sculptură.
În comparație cu stilul baroc, arta rococo reflecta lipsa de profunzime, iar portretizarea unei clase superioare care urmărea distracția personală a fost în sine o reacție împotriva formalității stilului baroc . În timp ce arta barocă era serioasă, rococo era jucăuș. Arta barocă înfățișa eroismul, martirii și poveștile biblice, dar pictorii rococo au arătat teme de dragoste și aristocrație în joc. Temele religioase sau politice mai mari decât cele din viață au fost înlocuite cu teme pline de inimă care se învârt în jurul distracției, iubitorilor și comportamentului obraznic. Barocul a folosit culori întunecate, Rococo a folosit culori moi și luminoase într-o ambianță foarte optimistă „viața este frumoasă”. De asemenea, spre deosebire de baroc, arta rococo nu a fost profundă intelectual sau provocatoare. Chiar și dimensiunea tablourilor a trecut printr-o schimbare drastică,Picturile baroce cu scopuri propagandistice (pentru Biserică sau Stat) trebuiau să fie mari și ușor vizibile de departe, dar picturile rococo erau mult mai mici pentru a le face ideale pentru decorare.
Gustul aristocraților a dictat stilul artistic al rococo: Pe măsură ce viața a evoluat în Franța, s-au construit case mai elegante. Arta barocă serioasă nu putea fi potrivită pentru decorarea caselor de folosinta intima și ocazionala.
Unul dintre cei mai renumiți pictori din Rococo a fost Antoine Watteau. Watteau a creat o nouă categorie de pictură cunoscută sub numele de picturi amoroase ale festivalului. Acestea au reprezentat aristocrația implicată în diferite activități de agrement în mediul rural. Pictorul rococo, Francois Boucher, a ilustrat teme religioase într-una dintre cele mai renumite lucrări, "Sfântul Petru încercând să meargă pe apă". A mai realizat și alte opere strălucitoare, cum ar fi "Portretul doamnei Pompadour" și "Nudul pe o canapea". Proiectul Rococo a fost realizat de către practicieni precum Germain Boffrand, responsabil pentru saloanele Hotelului de Soubise din Paris.

• Neoclasicism (1750-1850)

 

   Neoclasicismul s-a născut la mijlocul anilor 1700, inițial la Roma, dar popularitatea sa a explodat în Franța, marcând o perioadă în istoria artei, când artiștii au început să imite antichitatea greacă și romană și artiștii Renașterii.Stilul de artă neoclasică a fost adoptat pe larg și popularizat de artiștii francezi, deoarece Franța era centrul culturii și artei în Europa la acea vreme. Arhitectura neoclasică a fost modelată după stilul clasic și, la fel ca în cazul altor forme de artă, a fost în multe privințe o reacție împotriva stilului rococo exuberant.

În general, Neoclasicismul este definit stilistic prin utilizarea de linii drepte, utilizarea minimă a culorii, simplitatea formei și, bineînțeles, o aderență la valorile și tehnicile clasice.

Rococo, cu accentul său pe asimetrie, culori strălucitoare și ornamentație ,este de obicei considerat a fi opusul direct al stilului neoclasic.

Arhitectura neoclasică se inspiră în mod direct din arhitectura templelor antice grecești.

De asemenea, în pictură și sculptură se revine la formele clasice ale artei greco-romane. De asemenea, multe subiecte sunt inspirate direct din mitologia antică.

     Cele mai cunoscute clădiri în stil neoclasic sunt Casa Albă și Capitoliul din Washington D.C. (S.U.A.), Pantheonul din Paris (Franța), British Museum din Londra (Anglia) sau Muzeul Prado din Madrid (Spania).

Printre reprezentantii de frunte ai miscarii s-au numarat arhitectii Claude-Nicholas Ledoux si Robert Adam, pictorii Jacques-Louis David, Jean Ingres si Anton Mengs, sculptorii Antonio Canova, John Flaxman, Bertel Thorvaldsen si Johann Sergel precum si designerii Josiah Wedgwood, George Hepplewhite si Thomas Sheraton.