Ștefan Dimitrescu(18 ianuarie 1886 – 22 mai 1933) - La Otetelesanu
„Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la șosea
Unde cântă un pian și-o vioară
Și-unde nu ne vede nimenea”
„Ceea ce te isbeşte încă de la uşa intrării sunt florile, o profuzie de flori peste tot. E patima Elenei Oteteleşanu. Mirosul de trandafiri, de garoafe, de liliac, îţi dă o senzaţie de primăvară. [...] Balurile sunt cele dintâi din Bucureşti prin chiar dispoziţia sărbătorească a casei, care are şapte saloane, cameră de goblinuri, o seră bogată şi o grădină frumos accidentată prielnică idilicelor garden-party-uri”. N.Petrascu(fratele pictorului Gheorghe Petrascu)
Pe Calea Victoriei de astazi,Podul Mogosoaiei altadata,acolo unde este Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” şi Palatul Telefoanelor,se aflau caselele ce au apartinut vornicului Iancu Oteteleşeanu . Desi era casatorit de 30 de ani cu Safta,nascuta Campineanu,se indragostise de tanara Elena Filipescu,iar in 1861 s-a insurat cu aceasta.Safta a ramas alaturi de el si l-a ingrijit in continuare,ba chiar mai mult decat atat se impacase cu Elena la Manastirea Sarindari,in fata icoanei Maicii Domnului.
Resedinta Otetelesenilor era vestita pentru strălucirea, bunul gust, conversaţiile interesante şi spumoase şi, nu în ultimul rând, solicitudinea şi bonomia gazdelor. Atmosfera era intretinuta de muzica orchestrei conduse de vestitul Ludovic Wiest. Reuniunile din saloanele casei Oteteleşeanu şi-au avut chiar şi cronicarul lor fidel, timp de un sfert de veac, în persoana lui Mişu Văcărescu-Claymoor.
Cafeneaua incepe sa se confrunte cu decaderea odata cu moartea lui Iancu Oteteleşeanu, la 8 mai 1876, şi apoi cu cea a Elenei Oteteleşeanu la 4 decembrie 1888, după ce un timp continuase, de una singură, să fie o exemplară amfitrioană. Din cauza ca nu au avut urmasi acestia au lasat prin testament casa lui Ioan Kalinderu, administratorul Domeniilor Coroanei Regale care, la rândul său, a donat-o Academiei Române. Mobilierul, covoarele, goblenurile Oteteleşenilor au fost scoase la vanzare.
Din 1889 şi până către sfârşitul secolului XIX, casa este închiriată Cercului Regal, devenit apoi Clubul Regal, nu de mult înfiinţat. Încăperile sunt reamenajate, redistribuite corespunzător nevoilor clubului. Au ramas intacte sala de bal, biblioteca şi biroul lui Iancu Oteteleşeanu, salonul galben unde primea Elena Oteteleşeanu şi sera.
Dupa 1900 este inchiriata unor restauratori,dintre care unul se numea Mihai Stere(numele lui era Mihai Sterescu).Acesta a fost primul antreprenor şi creatorul „Terasei Oteteleşeanu"
Scriitorul Victor Eftimiu scria despre el,deloc magulitor:„Bietul Mihai Stere, patronul… era un om destul de antipatic” . Şi tot el adaugă: „Consumaţia şi curăţenia localului lăsau de dorit, iar pianola [instrumentul se afla plasat într-o încăpere vecină sălii de consumaţie a cafenelei – n. n.] enerva discuţiile, exaspera vocile şi sporea tristeţea localului de culoare castanie, cu mese nude şi tărâţe pe podea”.
Terasa ne-o prezinta tot el spunand:„…Terasa se rezuma în prima sală, pe dreapta. În această încăpere, cea mai puţin vastă, era casa, două, trei mese de patru persoane şi două mese mari, una în dosul uşii, alta mai în fund, lângă uşa ce da în sala cu pianola. Avea şi canapea de piele“.
Pictorita Claudia Millian,sotia poetului Ion Minulescu,a facut descrierea cea mai precisa,mai completa si sugestiva a terasei:"Academia de la terasa"
Erau prezenti acolo cei mai de seama reprezentanti ai literaturii de la acea vreme,ca si a multor
reprezentanti ai artelor plastice .Pe unii dintre ei i-a imortalizat pe pânză Camil Ressu, în compoziţia pe care a intitulat-o sugestiv Academia de la Terasă sau Cafeneaua Oteteleşeanu. În tablou apar, aşezaţi la aşa-zisa „masă a scriitorilor”, Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Corneliu Moldovanu, pictorii Alexandru Szathmari şi Iosif Iser, precum şi compozitorul Alfonso Castaldi. Însuşi Iser i-a surprins în desenele sale pe unii dintre celebrii frecventatori ai Terasei.
Camil Ressu-Terasa Oteteleseanu (28 ianuarie 1880, Galaţi — 1 aprilie 1962, Bucureşti)
Terasa a funcţionat din plin doar trei-patru ani, începând din 1910 şi până în preajma primului război mondial.
Activitatea ei „literară“ s-a reluat şi după 1918, dar mult mai palid şi nesemnificativ, poate şi pentru că o parte din cei care au animat-o au pierit pe front, ori în alte circumstanţe, iar ceilalţi şi-au deplasat preferinţele către alte cafenele unde a funcţionat boema literară, precum „Capşa“, „Café de la Paix“, iar mai târziu, „Corso“.
Ca sa faca fata schimbarilor din societate,"terasa" incearca sa cocheteze cu cinematograful.Gazduieste si primul concert de jazz de la noi.
Toate aceste eforturi au fost in zadar.Din pacate „într-o primăvară grea de tragedii municipale”, cum scrie Victor Eftimiu a fost dărâmată casa Oteteleşeanu
In 1931 compania americană ITT a preluat telefonia din România si pe locul casei Oteteleşenilor şi al „Terasei” au construit Palatul Telefoanelor.
Dupa parerea multora cei mai frumosi ani au fost intre 1911-1916,toată floarea artistică a Vechiului Regat găsindu-şi loc aici. Era nelipsit marele om de lume şi epigramist Cincinat Pavelescu, magistrat fără vocaţie şi văr primar al inventatorului român al insulinei, dr. Nicolae C. Paulescu.
Alt personaj remarcabil al cafenelei a fost doctorul oculist Stănculeanu, care incerca să adune fonduri pentru rezolvarea neajunsurilor nevăzătorilor Capitalei. În acest scop, societatea sa „Amicii orbilor” organiza dineuri de binefacere la care participau şi poeţi de la „Cafeneaua Oteteleşanu”
O figura cu totul deosebita a „Terasei” a fost gazetarul şi dramaturgul Grigore Ventura, rudă prin alianţă al liderului conservator Lascăr Catargiu. Soţia sa, Fanchette Vermont, era sora pictorului Nicolae Vermont şi actriţă la „Naţional”, fiica lor Marioara Ventura,a fost una dintre cele mai mari artiste de teatru de la noi.
Jules-Alexandre Grün (25 May 1868 – 15 February 1938)
Grigore Ventura,a scris "Curcanii"piesa inchinata ostasilor nostrii, care au participat la Razboiul de Independenta. Iarna statea mai mult la Capsa ,alaturi de clasa sa sociala exclusivista iar vara la terasa alaturi de boemia creatoare.In ultima parte a vietii,acesta a ramas aproape orb si umbla insotit tot timpul de cainele sau Leandru.Il cunosteau toti de la terasa si il indrageau.Era complet negru si foarte prietenos.Facea turul carciumilor dupa stapan:„Îl căuta pe la domiciliu, în strada Edgar Quinet nr. 5, în Academiei nr. 1, pe la Capşa, pe la Fialcowski, pe la Broft, pe la Gambrinus, pe la Mircea, pe la Clubul Conservator, pe la redacţia Timpul, pe la teatre – chiar şi pe la cuconiţe, ştiindu-l cam crai – până îl descoperea. Nu era nevoie să-i deschidă nimeni uşa, deoarece Leandru ştia să se servească de clanţă singur. Când, în sfârşit, obosit mort, da de papa Ventura, gudurătura lui nu se mai poate descrie. Se pomeneşte că atunci când se văicărea la uşa cluburilor, era semn pentru cei de pe stradă că stăpânu-său pierde la bacara”.
Grigore Ventura moare in 1909 iar Leandru rămâne neclintit la poarta cimitirului Bellu timp de mai bine de o lună. După puţină vreme isi gaseste stapan pe Iorgu Metexa, un alt mare consumator de plăceri bahice. Acesta l-a şi înhumat pe Leandru, în 1913, în grădina Oteteleşanilor.
Odata cu inceputul razboiului ,in vara lui 1916, programul cafenelelor si carciumilor s-a limitat drastic,obligandu-le chiar sa traga obloanele,fiind considerate centre de difuzare a zvonurilor alarmiste.
„Salonul Otetelesenilor te consacra. Spre a fi cineva, oricine trebuia sa treaca prin acest salon. Aici se lansau fetele in lume, aici se lansau tinerii, aici se inodau intrigile sentimentale, aici se puneau la cale casatorii, aici se hotarau si multe combinatii politice”, descria Constantin Bacalbasa atmosfera de la Terasa Otetelesanu.
Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu