Alan Maley (1931-1995)
“Bucureștiul a fost când umil, când orgolios, când leneș, când întreprinzător, viteaz ori laș, strălucitor sau ponosit… Peste toate și la un loc, un oraș care a implinit ce-i mai bun sau mai rău într-un spațiu istoric, cultural, economic, spiritual…”(Bucurestiul Interbelic 1935, editura Tritonic)
Victor Guerrier (1893 - 1968)
Logofatul Ion Tautu,contemporan cu Suleyman, însărcinat cu misiuni diplomatice în Turcia,ne este arat de condicile vremii ca fiind primul bautor de cafea de la noi.Se spune că atunci când i s-a oferit o cafea, în timpul unei vizite oficiale, acesta nu a știut cum să o bea și s-ar fi opărit, băutura fiind foarte fierbinte.
Prima cafenea apărută în București este atestată documentar în 1667, în vremea domnitorului Radu Leon in proprietatea lui Kara Hamie, fost ienicer în garda palatului împărătesc din Constantinopol.
Victor Guerrier (1893 - 1968)
Renumite pentru oamenii care le frecventau au fost : Bulevard, High-life unde veneau adesea Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad,Fialkowski,cafeneaua Kübler vizitată de Ilarie Chendi, St. O. Iosif, D. Anghel, Octavian Naum, P. Cernea, Ion Minculescu, sculptorii Stork și Spätte. Terasa Otetelesanu unde își petreceau timpul liber Emil Gârleanu, Ion Dragagoslav, D. Naum, Liviu Rebreanu, Mihail Săulescu. Și, desigur, cafenea Capșa care era cafeneaua rezervată protipendadei bucureștene, oamenilor politici și a ultimilor boieri.
Sa " poposim"pe rand in cafenelele vremii si sa le aflam povestea:
- Cafeneaua fratilor Capșa
Cafeneaua Capşa a fost una dintre cele mai importante locatii ale "Micului Paris".
La începuturile sale, a fost doar o cofetarie infiintata de o familie de aromani,urmasii cojocarului Dumitru Capsa.In urma distrugerii din temelii a frumoasei capitale a aromanilor,Moscopole,de otomani,supravietuitorii au fost nevoiti sa migreze.Multi dintre ei au venit in Tarile Romane.In anul 1782 Dumitru Capsa s-a refugiat mai intai in Brasov si s-a insurat cu Zamfira,ca apoi sa se mute in Bucuresti. A avut patru baieti.Constantin,mezinul familiei a fost singurul care l-a urmat pe tatal sau in meseria de cojocar.El s-a insurat cu o fata din Ploiesti si a avut 12 copii.
Vasile,Anton,Constantin si Grigore ,pe la mijlocul secolului XIX infiinteaza cofetaria ,care la inceputuri s-a numit "La doi frati,Anton si Vasile Capsa".Negustori priceputi,din tata in fiu,fratii si-au spulberat orice concurenta din vechiul Bucuresci.Bunatatile,delicatesele,vandute erau aduse din strainatate,la fel si ambalajele pe care le foloseau .Mai tarziu au inceput sa califice si cofetari romani. Afacerea afost condusa rand pe rand de toti fratii care erau implicati in afacere.In 1869 era condusa de Constantin si Grigore,cel din urma fiind trimis in Franta la "Casa Boissier" sa invete meserie.A impresionat-o chiar pe imparateasa Eugenia cu delicatesele sale,care i-a promis ca il va numi furnizorul Curtii. Nu s-a putut tine de cuvant din cauza razboiului franco-prusac ce a urmat. Grigore este nevoit sa se intoarca in tara si continua afacerea de familie cu numele"La doi frati,Constantin si Grigore Capsa".
În anul 1873, Casa Capşa primeşte Marea Medalie la Expoziţia Universală de la Viena, devenind apreciată şi pe plan internaţional, obţinând în 1882 brevetul de furnizor al casei principelui Milan Orbenovici al Serbiei, iar în 1908 furnizorul principelui Ferdinand al Bulgariei.
Constantin se retrage din afacere in 1876 si la conducere ramane doar Grigore.
Casa cunoaşte o dezvoltare mai mare din anul 1886, când Grigore Capşa măreşte localul, deschizând şi hotel, şi cafenea. Din acel moment, Capşa devine locul "oficial" de întâlnire a personalităţilor din politică, gazetărie, artă şi cultură.
La 1871, obiceiul era ca toata elita Bucurestiului, care ramanea vara in oras, sa vina sa manance inghetata la “Capsa”. “Cucoanele stateau in trasuri insirate de-a lungul trotuarului si erau servite acolo, iar la mese stateau tinerii civili sau ofiterii”.
Membru al Partidului Conservator,clientii fideli ai erau boierii conservatori si membrii cei ai importanti din partid.„Aici se puneau la cale marile campanii de presă, farsele homerice făcute adversarilor, aici se strecurau insinuările perfide şi sugestiile pentru Coroană”, se scria în ziarul „Curentul” în 16 iunie 1944.
. În timpul Primului Război Mondial, germanii au golit pivniţele şi au păstrat-o din decembrie 1916 până în ianuarie 1917, când au cedat-o aliaţilor lor bulgari, care şi-au făcut în local "Casinoul ofiţeresc şi soldăţesc bulgar"
Poetul Virgil Carianopol spunea:"La Capșa se discuta politica la fel de mult ca despre bucătărie, patiserie sau amor. Capșa e central întregii societăți, al celor care fac parte din cele mai diverse cercuri, al adulterurilor secrete, al intrigilor diplomatice și al combinațiilor financiare. Apoi, la ora ceaiului, e rândul doamnelor din înalta societate și al atașaților de ambasade. Ca să devii scriitor, trebuia să obții botezul Capșei, care, fără nici o firmă literară, era totuși redacția redacțiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire".
"...In lungul peretilor cafenelei Capsa se aflau canapele plusate,in fata lor mese de lemn de fag lustruit,iar pe cealalta parte scaune.Pe mese,scrumiere adanci,dreptunghiulare,din tabla de alama.Consumatia de baza era șvarțul,preparat de origine germana,servit in vechile localuri si a carui voga a tinut pana la cel de-al doilea razboi mondial(...).Se mai serveau cafea turceasca si filtru,cafea cu lapte si capuținer.Dupa orele 11 se puteau comanda pateuri calde si langa ele un șpriț sau O țuica..."(Între Capșa și Corso de Bârna Vlaicu)
Celebra si ceruta de rafinatii aristocrati era "marghilomana"-cafea turceasca fiarta cu rom sau coniac.
"Marghilomana",are numele dupa Alexandru Marghiloman(1854-1925),om politic important,jurist si lider conservator,care era un mare bautor de cafea.Cand se afla la vanatoare,a cerut valetului sa i se faca o cafea,insa acesta a improvizat ,deoarece nu avea toate cele necesare unei cafele si in loc de apa a pus coniac.Asa a aparut"marghilomana"
Era servita in cesti mici ,fara toarta(filigeana),fiarta molcom in ibrice asezate pe nisip incalzit.
Langa "marghilomana"celebra a fost si prajitura Joffre,inventata in 1920 in cinstea mareşalului Josepf Jacques Cesaire Joffre, sosit la Bucureşti.
Jean-Georges Beraud "LA BRASSERIE"
Jean-Georges Beraud "LA BRASSERIE"
Printre scriitorii care au populat Cafeneaua Capşa de-a lungul anilor şi care aveau masa lor acolo şi tabieturile lor respectate cu sfinţenie de chelneri s-au numărat poetul şi matematicianul Ion Barbu (Dan Barbilian), criticul Şerban Cioculescu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, autorul „Medelenilor” Ionel Teodoreanu, dar şi fratele lui, spiritualul Păstorel Teodoreanu, Alexandru Cazaban, Camil Baltazar, Mihail Sorbul, dramaturg şi romancier care „râde ştirb printre mustaţă şi cioc” mai ales la glumele picante, Ion Călugăru, cu ochi vii, ca două gămălii de ac, Zaharia Stancu, întotdeauna încruntat şi indispus, cu umeri drepţi, întinşi, largi şi săltaţi ca de boxeur, George Mihail Zamfirescu sau Liviu Rebreanu cu păr ca spicul şi ochi albaştri ca cerul. Dar cel care umplea, la un moment dat, cu prezenţa lui cafeneaua, recunoscut ca unul din stâlpii cafenelei de la Capşa era acelaşi Ion Minulescu care obişnuia, spre deliciul tuturor, să-şi facă o intrare triumfală. Uşa se dădea de-o parte şi masiv, cu veşnica-i pălărie cu boruri largi şi ochelarii pe nas apărea de curând numitul director al Artelor din Casa Şcoalelor de pe lângă Ministerul Instrucţiunii Publice. Ca de obicei scotea din buzunar câteva bilete de favoare la teatru sau cinematograf oferindu-le confraţilor care, tot ca de obicei, îl refuzau pretinzând să le facă cinste din banii proprii. Dacă era contrazis ţipa, dădea cu pumnul în masă, ameninţa cu degetul, se congestiona şi îi tremurau buzele uitându-se crunt, cu ochelarii pe frunte şi pălăria pe ceafă. Dar, din spusele esteticianului Tudor Vianu şi el client fidel al Capşei, după consumarea acestui moment de teroare provocat de vivacitatea lui Minulescu şi trăit din plin de cafeneaua literară a localului, poetul revenea la starea lui obişnuită de bonomie, de ursuz milostiv, căruia îi plăcea să întreţină cultul prieteniei, arătând simpatie şi înţelegere tinerilor poeţi.
Gloria sa incepe sa apuna odata cu venirea comunistilor,care au vrut sa stearga cu orice pret din stralucirea de altadata si i-au dat alt nume:Bucuresti.Braserie si Restaurant".
Isi recapata numele dupa 1990,dar ceea nu i s-a inapoiat odata cu numele a fost farmecul si spiritul Capsei.
Despre Capsa povesteste criticul literar si academicianul Eugen Simion,ca a fost primul camin,timp de cativa ani in vremea studentiei.
„Acolo am auzit pentru prima dată, în nopţi târzii, când chelnerii strigau: o cafea pentru Zaharia Stancu. Şi mă trezeam din somn. Şi eram foarte enervat pe Stancu din cauza asta.”
La Capsa tinuta era foarte importanta.Daca nu erai aranjat la "patru ace" nu erai lasat sa intri.
Eugen Simion: „Şi Nichita a apărut mai târziu nu cu haină, cu cravată, ci cu pulover. Avea el un pulover de lână, sur, aşa, care îi atârna. Nu a vrut să îl lase Papacostea, deci în anii '60.”
Casa Capsa ramane un reper important in istoria Bucurestilor de odinioara.
Casa Capsa ramane un reper important in istoria Bucurestilor de odinioara.
Adresa:
Calea Victoriei 36,la intersecția cu strada Edgar Quinet, în apropiere de Cercul Militar Național.
surse de inspiratie:
PÂRVULESCU, Ioana-Întoarcere în Bucureștiul interbelic,Ed. Humanitas,
Bucureștiul Interbelic 1935. București:editura Tritonic
OCTAVIAN, Tudor;GEORGESCU, Mihai Petre – Bucureștiul Interbelic:Calea Victoriei
wikipedia si internet.
Calea Victoriei 36,la intersecția cu strada Edgar Quinet, în apropiere de Cercul Militar Național.
surse de inspiratie:
PÂRVULESCU, Ioana-Întoarcere în Bucureștiul interbelic,Ed. Humanitas,
Bucureștiul Interbelic 1935. București:editura Tritonic
OCTAVIAN, Tudor;GEORGESCU, Mihai Petre – Bucureștiul Interbelic:Calea Victoriei
wikipedia si internet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu